Care sunt modalitățile de acordare a asistenței de către UE?

UE a acordat sprijin Republicii Moldova în acest sens încă din perioada prelansării negocierilor în cadrul Programului Amplu de Consolidare Instituțională prin Instrumentul european de vecinătate și parteneriat (2011-2013). Acesta a inclus asistență financiară, cursuri de instruire, precum și activități de consiliere (twinning, TAIEX, etc.). Asistența bilaterală a statelor membre UE are loc în coordonare cu eforturile UE. Sprijinul semnificativ suplimentar, dedicat în mod specific implementării DCFTA, este planificat în noul Instrument de Vecinătate Europeană (2014-20). În termeni concreți, asistența curentă pentru Republica Moldova se ridică la 273 milioane euro (2011-13), care include un instrument specific, mecanismul Amplu de Consolidare Instituțională, care se ridică la 41 de milioane de euro și se concentrează în special pe sprijinirea Republicii Moldova în procesul de reformă legat de DCFTA din cadrul Acordului de Asociere. Următoarea programare UE pentru perioada anilor 2014-20 prevede asistență suplimentară semnificativă, detaliile căreia urmează a fi convenite.