SUPORT PENTRU IMPLEMENTAREA DCFTA ÎN REPUBLICA MOLDOVA

Rezumatele Sectoarelor Comerciale

În ultimii ani, cooperarea dintre UE și Republica Moldova a crescut substanțial, atât din punct de vedere financiar, cât și în ceea ce privește modul cooperării. Relațiile comerciale dintre UE și Republica Moldova reprezintă mai ales un factor important în creșterea economică a țării, așa cum UE a devenit treptat principalul partener comercial al Republicii Moldova, atât pentru importuri, cât și pentru exporturi.

Această serie de rezumate ale sectoarelor comerciale își propune să contribuie activ la dezvoltarea și difuzarea cunoștințelor cu privire la rolul Zonei de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător (DCFTA) pentru Republica Moldova odată cu punerea în aplicare al Acordului de Asociere (AA).

Publicația oferă o imagine de ansamblu asupra sectoarelor comerciale cheie ale economiei Republicii Moldova: (1) Agricultură, (2) Servicii de Finantare, Bănci și Asigurări, (3) Indicații Geografice, (4) Concurența și Ajutorul de Stat și (5) Industria Ușoară.

Aceste rezumate oferă oricărui cititor posibilitatea să înțeleagă evoluția și tendințele existente în economia moldovenească, precum și măsurile necesare pentru îmbunătățirea unui anumit sector.

Publicația a apărut în urma cooperării dintre Delegația Uniunii Europene în Republica Moldova, Asociația Businessului European (EBA) din Moldova și proiectul finanțat de UE „Suport pentru implementarea DCFTA în Republica Moldova”.

Faceți click mai jos pentru a descărca Rezumatele Sectoarelor Comerciale:

Contacte:Tina Golfi, liderul de echipă al proiectului DCFTAPiața Marii Adunări Naționale 1
MD-2033, Chișinău, Republica Moldova
Ministerul Economiei, oficiile 369-370
Telefon: + 373 (22) 250 549; + 373 (22) 250 664
E-mail: project@dcfta.md