Zona de Liber Schimb
Aprofundată și Cuprinzătoare

Facebook DCFTA

Reguli de origine

A. REGULI DE DETERMINARE A ORIGINII MĂRFII

Singurul acord multilateral privind regulile de origine este Convenția de la Kyoto (încheiată la 18 mai 1973 și intrată în vigoare la 25 septembrie 1974) – Convenția Internațională privind Simplificarea și Armonizarea Procedurilor Vamale.

Dispozițiile Convenției de la Kyoto nu sunt formulate sub forma unor reguli de acțiune directă, dar ca principii generale, în baza cărora legislația națională trebuie să stabilească norme concrete de reglementare a procedurilor vamale. Această abordare ar trebui să permită legislației naționale să găsească un echilibru între accelerarea și simplificarea formalităților vamale, ca o măsură de promovare a comerțului exterior precum și asigurarea fiabilității controlului vamal, în scopul unui compromis echitabil între interesele comunității de afaceri și a statului. Principiul de bază al Convenției de la Kyoto este necesitatea de a simplifica procedurile vamale în scopul facilitării și accelerării comerțului exterior, eliminării barierelor administrative nejustificate.

Anexa specială K „Originea mărfurilor” a Convenției de la Kyoto descrie regulile generale pentru stabilirea originii mărfii.

- Ţara de origine a mărfurilor - ţara în care mărfurile au fost obţinute integral sau au fost supuse unei prelucrări substanțiale.

- Reguli de origine - actele legislative şi normative cu aplicare generală folosite pentru a stabili țara de origine a unui produs. Regulile de origine nu trebuie să constituie bariere inutile în calea comerţului internaţional.

Acordul General pentru Tarife şi Comerţ (GATT 1994) nu conține reguli specifice de determinare a originii. Acest lucru a dat țărilor flexibilitatea de a adopta reguli proprii și de a le aplica diferențiat, în funcție de scopul pentru care se utilizează. Originea este „naţionalitatea” economică a mărfurilor în comerţul internaţional. Există două tipuri de origine: preferențială și nepreferențială.

1. Reguli de origine nepreferențiale

Regulile de origine nepreferențiale sunt folosite pentru a determina originea produselor supuse măsurilor de politică comercială, cum ar fi: taxe anti-dumping şi de compensaţie, embargouri comerciale, măsuri de protecţie şi compensatorii, restricţii cantitative, dar şi pentru cote tarifare, statistici comerciale, achiziţii publice și marcarea originii etc. În plus, restituţiile la export în UE în cadrul Politicii Agricole Comune se bazează de cele mai multe ori pe originea nepreferenţială.

2. Reguli de origine preferențiale

Originea preferențială conferă anumite beneficii pentru mărfurile comercializate între diferite ţări, în special taxe vamale reduse sau chiar zero. Originea preferenţială este atribuită mărfurilor din diverse ţări care respectă anumite criterii de origine.

Pentru a obţine originea preferenţială, mărfurile dintr-o ţară trebuie să respecte condiţiile specifice prevăzute de protocolul de origine al acordului încheiat de UE cu ţara în cauză sau regulile de origine ale acordurilor autonome care prevăd tratamentul tarifar acordat unilateral de UE.

Asta înseamnă că mărfurile fie:
- fabricate din materii prime care au fost produse sau obţinute în ţara beneficiară;
- au suferit o anumită prelucrare sau transformare în ţara beneficiară.

Astfel de mărfuri sunt considerate „ORIGINARE”.

În ambele cazuri un element important în determinarea originii este clasificarea lor tarifară. Mărfurile comercializate sunt identificate în UE printr-un cod numeric în Nomenclatura Combinată şi înainte de a determina originea este esenţial să se determine codul CN.

B. REGULI DE ORIGINE

Regula de bază: Pentru ca un produs să fie originar dintr-o țară, el trebuie să fie obținut integral în țara respectivă sau să fie cunoscută ultima prelucrare substanțială pe teritoriul țării respective.

În cazul în care este implicată doar o ţară, se va aplica criteriul obţinut integral”. În practică, acesta este limitat la produsele obţinute în stare naturală şi produse derivate din acestea.

Dacă sunt două sau mai multe ţări implicate în procesul de producţie al bunurilor, criteriul ultima prelucrare substanţială” determină originea acestor bunuri.

1. Produse obținute integral”

Convenția de la Kyoto cuprinde o listă cu produse care pot fi considerate a fi obținute integral pe teritoriul unei anumite țări:
- produse minerale extrase din solul sau subsolul lor marin;
- produse vegetale recoltate acolo;
- animale vii născute și crescute acolo;
- produse ale animalelor vii crescute acolo;
- produse obținute din vânătoare și din pescuit;
- produse ale pescuitului marin și alte produse scoase din mare în afara apelor teritoriale ale țării de către vasele lor;
- articole uzate colectate în țară, destinate numai recuperării materiilor prime, inclusiv anvelope uzate destinate reșapării sau folosite ca deșeuri;
- deșeurile și reziduurile rezultate din operațiuni de producție;
- produsele extrase din solul sau subsolul marin în afara apelor lor teritoriale, cu condiția ca ele să aibă dreptul de exploatare exclusivă a acelui sol sau subsol;
- mărfuri produse în țară, exclusiv din produsele menționate în punctele anterioare.

2. Criteriulultima prelucrare substanțială”

Conventia de la Kyoto definește această prelucrare drept una care este suficientă pentru a conferi produsului „caracterul său esențial”.

Conceptul bunului obținut integral are o relevanță practică extrem de limitată în comerțul internațional, motiv pentru care nu se utilizează definiții alternative ale sale. În ceea ce privește ultima prelucrare substanțială, ea cunoaște și alte definiții:

- în UE: „cea din urmă prelucrare substanțială, justificată din punct de vedere economic, într-o întreprindere echipată în acest scop și având drept rezultat un produs nou sau reprezentând un important stadiu de producție”
- în SUA: „prelucrarea substanțială trebuie să conducă la obținerea unui produs nou și diferit, care are un nume, caracteristici și utilizări distincte”.

Pentru operaționalizarea conceptului de “prelucrare substanțială” sunt utilizate trei criterii concrete:
- prin regula schimbării (sub) poziţiei tarifare în Sistemul Armonizat;
- prin lista de prelucrări şi transformări asupra bunurilor, care conferă sau nu originea ţării în care aceste operaţiuni sunt realizate;
- prin regula valorii adăugate, prin care creşterea valorii datorată operaţiunilor de asamblare şi încorporare de materiale reprezintă un anumit nivel din preţul de uzină al produsului.

Informația privind originea mărfii poate fi vizualizată aici[1].

C. PENTRU CE ESTE NECESAR CERTIFICATUL DE ORIGINE?

Certificat de origine - document ce atestă proveniența mărfii, care îi este necesar cumpărătorului la vămuirea acesteia pentru a demonstra faptul că marfa nu provine dintr-o țară, de unde datorită unor diverse motive, țara cumpărătorului nu acceptă importul mărfii respective.

Cu alte cuvinte, un certificat de origine este un document important al comerţului internaţional care atestă că mărfurile dintr-un transfer special de export au fost obţinute, produse, fabricate sau prelucrate integral într-o anumită ţară. De asemenea, este o declaraţie dată de către exportator.

Certificatele de origine preferenţiale, emise în cadrul acordurilor comerciale preferenţiale, permit exportatorilor să beneficieze de reduceri sau scutiri tarifare la exporturile eligibile.

Este necesar să se facă distincție între noțiunea de ”produs în Moldova" și noțiunea "produs originar Moldova". Adesea, mărfurile produse în Moldova, nu pot avea statutul de origine moldovenească.

De obicei, certificatele de origine sunt solicitate de către organele vamale ale țării importatoare, în scopul aplicării măsurilor tarifare și netarifare, care reglementează importul de bunuri pe teritoriul vamal al țării.

Certificatele de origine pot fi solicitate, de asemenea, de către bănci în cazul în care părțile, la punerea în aplicare a acordului de operațiuni comerciale externe, indică în acreditivele bancare disponibilitatea unor astfel de certificate.

Certificatele de origine se eliberează, la cerere, în baza facturii de export. Pe certificatul de origine se trec obligatoriu denumirea expeditorului (sau firmei furnizoare) și a destinatarului (sau a beneficiarului), țara de origine, denumirea produselor, unitatea de măsură și cantitatea.

[1] www.eur-lex.europa.eu

  • Partners
  • Partners
  • Partners
  • Partners
  • Partners
  • Partners
  • Partners
  • Partners
  • Partners
  • Partners
  • Partners
  • Partners
  • Partners
  • Partners
  • Partners
Europe
Europe

Acest site a fost elaborat de către proiectul finanțat de UE „Suport pentru implementarea DCFTA în Republica Moldova” și European Profiles S.A. led Consortium.

News rss
Noutăți
Library rss
Biblioteca |
Harta site-ului