Proceduri vamale cu UE

Relații comerciale dintre RM și UE se desfășoară în regim preferențial, conform prevederilor DCFTA, care este parte componentă a Acordului de Asociere.

Comerțul internațional al RM în baza acordurilor de liber schimb, prevede anularea taxei vamale de import pentru majoritatea mărfurilor și reducerea graduală a acestora pentru produsele care fac excepție la regimul de liber schimb. Excepțiile sunt stipulate în fiecare acord în parte, astfel, agentul economic care importă mărfuri din mai multe țări, în unele cazuri va achita taxa vamală la import, iar în altele va fi scutit de această taxă, conform regimului preferențial de comerț.

Zona de liber schimb se referă la scutiri doar de taxe vamale, și nu are impact asupra aplicării altor tipuri de plăți vamale și anume TVA sau accize. Cât privește taxa pentru proceduri vamale, percepută actualmente pentru fiecare declarație vamală, această pe viitor va fi abrogată, în schimb vă fi implementat tarif pentru vămuire în afara programului oficial de lucru al vămii sau în alte locuri decât postul vamal.

Regim preferențial de comerț se aplică și în comerț cu țările CSI, CEFTA și Turcia. Totodată, RM negociază acorduri de comerț liber cu China și Egiptul.  Suplimentar la acorduri existente de instituire a zonei libere, exporturile din RM se bucură  de scutiri de taxe vamale conform Sistemului Generalizat de Preferințe (SGP)  acordat de către Elveția, Japonia, SUA și Canada.
Mărfurile pot fi scoase din țară în diferite scopuri și reieșind din destinația acestora se va aplica o anumită  procedura de export. 

Pentru mai multe informații despre date și documente necesare vămuirii, tarif vamal integrat al RM (tarim), codul mărfii, decizii tarifare obligatorii, declarare electronică, proceduri simplificate de vămuire, beneficiile aeo, etapele vămuirii exportului, citiți Ghidul Procedurilor vamale în comerțul cu UE.