Glosar

Contractele de achiziții publice acoperă livrările, serviciile și lucrările achiziționate de sectorul public. Contractele de o anumită valoare sunt supuse normelor și procedurilor UE. Aceste norme urmăresc să asigure un tratament echitabil pentru întreprinderi și deschiderea în gestionarea cererilor de ofertă. Acestea ar trebui văzute în contextul unei concurențe sporite și al libertății de a presta servicii în cadrul pieței unice europene.

Anumite contracte, cum ar fi cele din domeniul apărării, rămân în sine pentru statele membre ale UE, deoarece acestea afectează anumite interese de stat.

În 2014, UE a adoptat noi norme privind contractele de lucrări publice, de furnizare și de servicii, precum și contractele de concesiune care intră în vigoare în 2016. Acestea urmăresc să reducă birocrația, să elimine obstacolele în calea accesului pe piață al întreprinderilor mici și mijlocii și să se asigure că autoritățile contractante previn, identifică și remediază conflictele de interese apărute în desfășurarea procedurilor de achiziții publice.

DCFTA acoperă achizițiile publice în titlul V, capitolul 8 al Acordului de Asociere UE-Moldova (articolul 268-276).

Acordurile de Asociere reprezintă un nou tip de acorduri contractuale care înlocuiesc Acordul anterior de parteneriat și cooperare (APC) și actualizează substanțial relațiile dintre UE și cele șase țări partenere din Europa de Est (inclusiv Moldova). Ele stabilesc o relație politică și cooperare mai puternică în domeniul politicii externe și de securitate. Acordul de Asociere, de asemenea, apropie țările partenere de UE în ceea ce privește standardele și legislația, în special crearea DCFTA (Zona de Liber Schimb Aprofundată și Cuprinzătoare). În plus, asta oferă șansa unei cooperări mai strânse în alte domenii importante, cum ar fi energia.

AA este un acord semnat între UE și un stat ne-membru, instituind o cooperare consolidată între ambele părți în domenii precum dialogul politic, cooperarea comercială și economică, politica socială, educația, cultura, etc. Acordurile de Asociere conțin drepturi și obligații ale ambelor părți, care includ, în general, dispoziții privind liberalizarea comerțului (uneori crearea zonelor de liber schimb), serviciilor, capitalului și circulația persoanelor, dar și dispoziții în vederea cooperării economice. Acestea includ, de asemenea, angajamentele țării asociate de a armoniza la acquis-ul UE și de a pune în aplicare în legislația națională în domeniile identificate în acord, dar mai include și angajamentele UE de asistență financiară și tehnică. Toate Acordurile de Asociere oferă un cadru instituțional pentru cooperare prin instituirea unui Consiliu de Asociere, a unui Comitet de Asociere și a unui Comitet Parlamentar de Asociere.

AA sunt negociate cu țările partenere interesate care sunt capabile să își asume angajamentele politice și economice legate de aceste acorduri. Progresele suficiente privind democrația, statul de drept și drepturile omului reprezintă o condiție prealabilă majoră pentru începerea negocierilor AA.

Acordul de Asociere UE-Republica Moldova include DCFTA și a fost semnat la 27 iunie 2014. A fost aplicat provizoriu de la 1 septembrie 2014 și a intrat complet în vigoare la 1 iulie 2016, după ce a fost ratificat de Parlamentul European, Parlamentul Republicii Moldova și Parlamentele celor 28 de state membre ale UE.

În cadrul Acordului de Asociere, Moldova s-a angajat să realizeze reforme structurale ambițioase în domenii cheie, cum ar fi democrația, buna guvernare, statul de drept, drepturile omului, politica externă și de securitate, comerțul și dezvoltarea economică. Mai este prevăzută și o cooperare sporită în domeniul energiei, al transporturilor, al protecției mediului, al cooperării industriale, al dezvoltării și al protecției sociale, al egalității de șanse, al educației privind protecția consumatorilor și al cooperării în domeniul tineretului și al culturii.

„Acquis-ul“ UE reprezintă ansamblul de drepturi și obligații comune care sunt obligatorii pentru toate statele membre ale UE. Acquis-ul se referă la legislația UE și include tratate (atât dispozițiile legale, cât și obiectivele politice), legislația adoptată (cum ar fi regulamentele UE și directivele UE), acordurile internaționale semnate cu terțe părți (de asemenea, acordurile semnate de fiecare stat membru UE, dacă se referă la domeniul de competență al UE), hotărârile Curții de Justiție a UE și rezoluțiile și declarațiile adoptate de UE. Acquis-ul este în continuă evoluție. 

UE semnează un AECA cu țări terțe care vizează libera circulație a bunurilor industriale. Încheierea unui AECA cu o țară necesită adoptarea legislației UE relevante, a unei infrastructuri adecvate și a autorităților corespunzătoare de evaluare a conformității. AECA oferă anumite avantaje ale pieței interne a UE țărilor terțe din Vecinătatea Europeană, în special în sectoarele pentru care reglementările tehnice și standardele naționale au fost aliniate la standardele UE. Astfel, AECA facilitează accesul pe piață prin eliminarea barierelor tehnice în calea comerțului (TBT) în ceea ce privește produsele industriale.

DCFTA include articolul 174 din Acordul de Asociere UE-Moldova care stipulează că un obiectiv al DCFTA este semnarea unui AECA între UE și Moldova.

Ajutorul de stat înseamnă acțiunea unei autorități publice (naționale, regionale sau locale), care utilizează resurse publice, pentru a favoriza anumite întreprinderi sau producerea anumitor bunuri. O întreprindere care beneficiază de astfel de ajutoare beneficiază astfel de un avantaj față de concurenții săi.

Ajutoarele acordate în mod selectiv de statele membre ale UE sau prin intermediul resurselor de stat și care pot afecta comerțul dintre țările UE sau denaturează concurența sunt interzise în temeiul articolului 107 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE).

Pot fi permise ajutoare dacă sunt justificate de obiective de interes general: ajutorul pentru promovarea dezvoltării zonelor defavorizate sau pentru serviciile de interes economic general, întreprinderile mici și mijlocii, cercetarea și dezvoltarea, protecția mediului, formarea profesională, ocuparea forței de muncă și cultura. Țările UE trebuie să notifice Comisia Europeană despre ajutoarele pe care le acordă - cu excepția anumitor cazuri specificate.

În conformitate cu articolul 108 din TFUE, Comisia Europeană are sarcina de a examina în permanență ajutoarele de stat acordate de țările UE, fie ele planificate sau deja operaționale, pentru a se asigura că acestea nu denaturează concurența.

DCFTA acoperă ajutorul de stat în titlul V, capitolul 10, secțiunea 2 din Acordul de Asociere UE-Moldova (articolele 339-344).

Apropierea la acquis-ul UE reprezintă transpunerea și punerea în aplicare în legislația națională, de către statele membre ale UE sau statele asociate, a cadrului legislației UE (acquis-ul UE). Rezultatul este armonizarea legislației naționale sau alinierea acesteia la acquis-ul comunitar. DCFTA include câteva anexe care enumeră regulamentele UE și directivele UE pe care Moldova ar trebui să le apropie de legislația lor națională.

Barierele netarifare sunt măsuri netarifare, cum ar fi cotele, sistemele de licențe de import, reglementările sanitare, interdicțiile etc., care se aplică produselor importate și reprezintă astfel bariere în calea comerțului liber.

Clauza Națiunii celei mai favorizate (MFN) înseamnă: În conformitate cu acordurile OMC, țările nu pot discrimina partenerii lor comerciali. Acordați cuiva o favoare specială (cum ar fi o taxă vamală mai mică pentru unul dintre produsele sale) și trebuie să faceți același lucru pentru toți ceilalți membri ai OMC.

Contingentul tarifar (TRQ) înseamnă: cantitățile de un bun specific din cadrul unui contingent tarifar sunt supuse unor taxe mai mici de import decât cele din afara (care pot fi mari), în timp ce importurile acestui bun specific deasupra cotei cotate sunt supuse unui tarif mult mai mare.

DCFTA include contingente tarifare anuale fără taxe vamale pentru diverse produse agricole specifice din Moldova (cum ar fi roșii proaspete, struguri proaspeți de masă și mere proaspete), ceea ce înseamnă că nu există un tarif pentru exportul acestor produse specifice către UE în termenul anual (A se vedea articolul 147 și anexa XV-A din Acordul de Asociere UE-Republica Moldova).

Contingentul tarifar (TRQ) înseamnă: cantitățile de un bun specific din cadrul unui contingent tarifar sunt supuse unor taxe mai mici de import decât cele din afara (care pot fi mari), în timp ce importurile acestui bun specific deasupra cotei cotate sunt supuse unui tarif mult mai mare.

DCFTA include contingente tarifare anuale fără taxe vamale pentru diverse produse agricole specifice din Moldova (cum ar fi roșii proaspete, struguri proaspeți de masă și mere proaspete), ceea ce înseamnă că nu există un tarif pentru exportul acestor produse specifice către UE în termenul anual (A se vedea articolul 147 și anexa XV-A din Acordul de Asociere UE-Republica Moldova).

Dezvoltarea durabilă a fost definită în Raportul Brundtland al Comisiei Mondiale pentru Mediu și Dezvoltare din 1987 "Viitorul nostru comun" ca "dezvoltare care răspunde nevoilor actuale fără a compromite capacitatea generațiilor viitoare de a-și satisface propriile nevoi". Acesta urmărește reconcilierea dezvoltării economice cu protecția echilibrului social și de mediu.

În 2001, UE a adoptat o strategie în favoarea dezvoltării durabile. Aceasta a fost revizuită în 2006, oferind "o viziune pe termen lung a durabilității în care creșterea economică, coeziunea socială și protecția mediului merg mână în mână și se susțin reciproc”.

DCFTA acoperă dezvoltarea durabilă în titlul V, capitolul 13 al Acordului de Asociere UE-Moldova (articolele 363-379).

O directivă a UE este un instrument juridic al UE care leagă statele membre ale UE în ceea ce privește rezultatele pe care trebuie să le obțină. Acestea trebuie să fie transpuse în cadrul legislativ național și, astfel, să lase marjă de manevră în ceea ce privește forma și mijloacele de punere în aplicare.

Anexele DCFTA enumeră directivele UE pe care Republica Moldova ar trebui să le transpună în legislația națională. Aceasta înseamnă că directiva UE ar trebui inclusă în legile Republicii Moldova, cu excepția acelor secțiuni care se aplică numai statelor membre UE (cum ar fi obligațiile anuale față de statele membre ale UE de a prezenta rapoarte specifice).

Dumpingul are loc atunci când mărfurile sunt exportate la un preț mai mic decât valoarea lor normală, în sensul că ele sunt exportate pentru mai puțin decât sunt vândute pe piața internă sau pe piețele țărilor terțe sau la un preț mai mic decât costul de producție. Dacă procedurile necesare stabilesc astfel de dumping, pot fi impuse măsuri antidumping temporare, de obicei taxe la importul produsului din țara în cauză.

DCFTA acoperă măsurile antidumping în titlul V, capitolul 2, secțiunea 2 din Acordul de Asociere UE-Moldova (articolele 161-164).

GATT este abrevierea pentru Acordul General pentru Tarife și Comerț, care a fost înlocuit de Organizația Mondială a Comerțului (OMC) ca organizație internațională. Acordul GATT a redus tarifele de import pentru comerțul cu mărfuri din întreaga lume. Acordul general actualizat este în prezent Acordul OMC privind comerțul cu mărfuri. GATT 1947 este termenul legal pentru vechea versiune a GATT (de până la 1994). GATT 1994 este termenul legal pentru noua versiune a Acordului General, încorporată în cadrul OMC, inclusiv GATT 1947.

DCFTA se referă la GATT în mai multe articole.

O indicație geografică este un semn distinctiv folosit pentru a identifica un produs ca fiind originar de pe teritoriul unei anumite țări, regiuni sau localități în care calitatea, reputația sau alte caracteristici ale acestuia sunt legate de originea sa geografică. Indicațiile geografice sunt denumirile locului (în unele țări, de asemenea, cuvinte asociate cu un loc) utilizate pentru a identifica originea și calitatea, reputația sau alte caracteristici ale produselor (de exemplu, "Champagne", "Cognac", “Tequila", "Șuncă de Parma" sau "Brânză Roquefort”). Folosirea frauduloasă a indicațiilor geografice conduce la contrafacerea și rănește atât producătorii, cât și consumatorii. UE include protecția indicațiilor geografice în diferitele sale acorduri de liber schimb, inclusiv în Acordurile de Liber Schimb Aprofundate și Cuprinzătoare.

DCFTA acoperă Indicațiile Geografice în titlul V, capitolul 9, secțiunea 2, subsecțiunea 3 din Acordul de Asociere UE-Moldova (articolele 296-306). Acesta include anexele care enumeră indicațiile geografice ale produselor statelor membre ale UE pe care Moldova le va proteja, precum și indicațiile geografice ale produselor moldovenești pe care UE le va proteja (cum ar fi "Divin" ca băutură spirtoasă din Moldova sau vinuri moldovenești precum "Codru" sau "Ștefan Vodă”). O singură anexă cuprinde produsele alimentare și o altă anexă se referă la vinuri, băuturi spirtoase și vinuri aromatizate.

DCFTA enumeră, de asemenea, cerințele privind înregistrarea și aprobarea indicațiilor geografice (pentru aprobarea comună a UE și a Republicii Moldova), precum și domeniul de aplicare al protecției care trebuie furnizată la lista convenită de indicații geografice. Subcomitetul privind indicațiile geografice UE-Moldova monitorizează și supraveghează această procedură.

Termenul "instrumente juridice ale UE" se referă la instrumentele disponibile instituțiilor UE pentru a-și îndeplini sarcinile. Instrumentele enumerate la articolul 288 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE) sunt:

- Regulamentele: Acestea sunt obligatorii în întregime și se aplică direct în toate statele membre ale UE;

- Directive: Acestea leagă statele membre UE de rezultatele obținute; Acestea trebuie să fie transpuse în cadrul legislativ național și, astfel, să lase marje de manevră în ceea ce privește forma și mijloacele de punere în aplicare;

- Deciziile: acestea sunt pe deplin obligatorii pentru cei cărora li se adresează;

- Recomandări și avize: acestea nu sunt instrumente obligatorii, declarative.

Mai mult decât atât, articolul 290 din TFUE introduce posibilitatea ca legiuitorul UE să delege Comisiei Europene competența de a adopta acte fără caracter legislativ de anvergură generală care completează sau modifică elemente neesențiale ale actelor legislative.

În plus față de instrumentele enumerate la articolul 288 din TFUE, practica a dus la dezvoltarea unei întregi serii de documente unice: acorduri interinstituționale, rezoluții, concluzii, comunicări, cărți verzi și cărți albe.

În cadrul politicii externe și de securitate comune, se folosesc instrumente juridice specifice, cum ar fi acțiunile și pozițiile UE.

Strict vorbind, legislația UE este constituită din tratatele fondatoare (legislația primară) și din dispozițiile instrumentelor propuse de instituțiile UE în temeiul acestora (legislație secundară - reglementări, directive, etc.).

Într-un sens mai larg, legislația UE cuprinde toate normele juridice ale UE, inclusiv principiile generale de drept, jurisprudența Curții de Justiție a UE, legea care decurge din relațiile externe ale UE și legea suplimentară conținută în convenții și similare Acordurile încheiate între țările UE pentru a pune în aplicare dispozițiile tratatului.

Măsurile de salvgardare sunt utilizate pentru situațiile în care importurile unui anumit produs cresc brusc, astfel încât producătorii interni nu se pot aștepta, în mod rezonabil, să se adapteze imediat situației schimburilor comerciale. Normele OMC și UE permit luarea unei măsuri pe termen scurt de reglementare a importurilor, oferind astfel companiilor autohtone ușurare și timp pentru a se adapta la această creștere imprevizibilă a importurilor.

DCFTA acoperă măsurile bilaterale de salvgardare (între UE și Moldova) în titlul V, capitolul 2, secțiunea 3 din Acordul de Asociere UE-Moldova (articolele 165-169). Aceste măsuri se referă la importurile din UE în Moldova sau din Moldova în UE, care sunt importate în cantități atât de mari, încât pot aduce un prejudiciu grav industriei naționale care produce produse similare sau direct competitive. Condițiile și procedurile de aplicare a unor astfel de măsuri de salvgardare bilaterale sunt descrise în această secțiune. 

Măsurile sanitare și fitosanitare sunt toate măsurile (legi, decrete, reglementări, cerințe și proceduri) pe care guvernul le aplică pentru menținerea siguranței alimentare, precum și standarde pentru asigurarea sănătății animalelor și a plantelor. Un acord privind aceste măsuri descrie modul în care guvernul poate aplica măsuri de siguranță alimentară și de sănătate animală pentru a se asigura că acestea nu sunt utilizate ca scuză pentru protejarea producătorilor autohtoni de produse agricole și pescărești de concurența loială.

DCFTA acoperă aceste măsuri în titlul V, capitolul 4 al Acordului de Asociere UE-Moldova (articolele 176-191).

Un mecanism anti-circumvenție reprezintă suspendarea temporară a drepturilor de import preferențiale pentru produse specifice.

DCFTA UE-Moldova se referă la un mecanism anti-circumvenție pentru anumite produse agricole și produse agricole prelucrate care sunt importate din Moldova în UE (a se vedea articolul 148 din Acordul de Asociere UE-Moldova).

DCFTA elimină toate taxele de import și interzice taxele de export pentru bunurile moldovenești care intră pe piața UE. Doar anumite produse agricole (în special, produse de origine animală, zahărul și produse din cereale), care sunt considerate sensibile în UE, vor face obiectul monitorizării fluxurilor comerciale. Aceste mărfuri agricole sunt enumerate în anexa XV-C a Acordului de Asociere UE-Moldova, cu un volum anual stabilit pentru fiecare produs (exportul produsului moldovenesc în UE). Dacă exportul acestui produs moldovenesc către UE atinge 100% din volumul enumerat în anexa XV-C, atunci UE poate suspenda temporar tratamentul preferențial pentru acest produs, urmând procedurile necesare.

Organizația Mondială a Comerțului (OMC) se ocupă de regulile comerciale globale între națiuni. Funcția sa principală este să asigure ca fluxurile comerciale să fie cât mai ușoare, previzibile și libere. Multe articole din DCFTA se referă la diferite acorduri OMC.

Acordurile OMC se referă la bunuri, servicii și proprietate intelectuală. Acestea au clarificat principiile liberalizării și excepțiile permise. Acestea includ angajamentele țărilor individuale de reducere a tarifelor vamale și a altor bariere comerciale, precum și de deschidere și păstrare a piețelor de servicii.

Ele stabilesc proceduri pentru soluționarea litigiilor. Acestea prevăd un tratament special pentru țările în curs de dezvoltare. Ele impun guvernelor să facă transparente politicile lor comerciale prin notificarea OMC cu privire la legile în vigoare și la măsurile adoptate și prin rapoartele periodice ale secretariatului privind politicile comerciale ale țărilor.

OMC include acordurile majore ca GATT (comerțul cu mărfuri), GATS (comerțul cu servicii) și TRIPS (proprietatea intelectuală).

Republica Moldova este membră a OMC din 26 iulie 2001.

Ca și principiul subsidiarității, principiul proporționalității reglementează exercitarea competențelor de către UE. Acesta urmărește să stabilească acțiuni întreprinse de instituțiile UE în limitele specificate. Conform acestei reguli, acțiunea UE trebuie limitată la ceea ce este necesar pentru atingerea obiectivelor tratatelor. Cu alte cuvinte, conținutul și forma acțiunii trebuie să fie în conformitate cu scopul urmărit.

Atunci când este utilizat în DCFTA, proporționalitatea înseamnă că acțiunile întreprinse pentru atingerea unui obiectiv declarat trebuie să se limiteze la acțiunile necesare pentru atingerea obiectivului.

Proprietatea intelectuală este o proprietate intangibilă care rezultă din creațiile minții. Se încadrează în două categorii:

Drepturile de proprietate intelectuală le permit proprietarilor - inventatorilor, artiștilor sau eventualilor deținători de drepturi - să decidă cum, când și unde se utilizează și/sau exploatează creațiile lor. UE adoptă legislația privind proprietatea intelectuală.

DCFTA acoperă drepturile de proprietate intelectuală în titlul V, capitolul 9 din Acordul de Asociere UE-Moldova (articolul 277-317), care include drepturile de autor și drepturile conexe, mărcile comerciale, indicațiile geografice, design-ul și brevetele.

Proprietățile industriale, cum ar fi brevetele privind noile invenții, mărcile comerciale, design-ul și modelele, precum și mărcile de servicii și denumirile de origine protejate;

Drepturile de autor și drepturile conexe, cum ar fi muzica, literatura, picturile și sculpturile.

Regulamentul (CE) Nr. 1907/2006 stabilește sistemul "REACH" (înregistrarea, evaluarea, autorizarea și restricționarea produselor chimice). Scopul său este de a proteja sănătatea umană și mediul prin asigurarea unei mai mari siguranțe în producerea și utilizarea substanțelor chimice.

Regulamentul REACH, care a intrat în vigoare în 2007, se aplică tuturor substanțelor chimice și, prin urmare, are un impact asupra multor întreprinderi. Aceasta impune societăților să identifice și să gestioneze riscurile legate de substanțele pe care le fabrică și le vând în UE. Aceste informații trebuie trimise la Agenția Europeană pentru Produse Chimice din Helsinki pentru înregistrarea într-o bază de date. Companiile trebuie, de asemenea, să demonstreze siguranța utilizării substanței și să comunice utilizatorilor măsurile de gestionare a riscurilor. Substanțele neînregistrate nu pot fi fabricate în UE sau importate în UE.

Autoritățile (Comisia Europeană și autoritățile naționale competente) identifică substanțele care prezintă motive de îngrijorare deosebită și le plasează pe lista de candidaturi REACH. Aceste substanțe vor fi eliminate în cele din urmă de pe piață. Lista servește ca un stimulent pentru companiile care utilizează aceste substanțe să caute alternative mai sigure sau soluții inovatoare.

DCFTA include multe dintre aceste cerințe REACH în titlul V, capitolul 3 al Acordului de Asociere UE-Moldova (articolele 170-173), precum și în titlul IV, capitolul 16 (Articolele 86-91). Moldova va trebui să-și înființeze propria agenție pentru produse chimice pentru a pune în aplicare aceste cerințe.

În legislația UE, un regulament al UE este un instrument juridic de anvergură generală, care este obligatoriu în ansamblul său și direct aplicabil în toate statele membre ale UE. Regulamentele pot fi adoptate în temeiul Tratatului CE de către Parlamentul European sau de Consiliu sau de Comisie. Acestea sunt direct aplicabile, deci nu necesită transpunere în dreptul intern al statelor membre ale UE și conferă direct drepturi sau impun obligații.

Anexele DCFTA enumeră regulamentele UE pe care Republica Moldova ar trebui să le transpună în legislația națională. Aceasta înseamnă că toate secțiunile din Regulamentul UE ar trebui incluse în legile Republicii Moldova, cu excepția acelor secțiuni care se aplică numai statelor membre ale UE (cum ar fi obligațiile anuale față de statele membre ale UE de a prezenta rapoarte specifice).

Politica UE privind siguranța alimentelor a fost reformată la începutul anilor 2000, ca urmare a mai multor crize alimentare și alimentației umane, cum ar fi encefalopatia spongiformă bovină (ESB). UE urmărește să asigure:

- Alimentele și hrana pentru animale sunt sigure și nutritive;

- Există standarde ridicate privind sănătatea și bunăstarea animalelor, precum și protecția plantelor (de exemplu, utilizarea în siguranță a pesticidelor);

- Informația este clară despre conținutul (de exemplu, aditivi sau conservanți), originea (trasabilitatea) și utilizarea alimentelor (de exemplu, diete speciale).

Politica UE privind siguranța alimentară este reglementată, în principal, de articolele 168 (sănătate publică) și 169 (protecția consumatorilor) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene.

Legislația UE acoperă întregul lanț alimentar - "de la fermă la furculiță" - folosind o abordare integrată. Aceasta se referă la aspecte variind de la etichetarea prin ambalare la igienă.

Deciziile în domeniu se bazează pe consiliere științifică solidă, independentă, dată de Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară (EFSA). Oficiul Alimentar și Veterinar efectuează inspecții la fața locului atât în interiorul, cât și în exteriorul UE. UE are un sistem rapid de avertizare timpurie - RASFF - pentru a proteja oamenii de produsele alimentare care nu respectă cerințele.

O țară candidată care îndeplinește criteriile de aderare definite de Consiliul European de la Copenhaga din 1993 și semnează tratatul de aderare cu întregul stat membru al UE devine stat membru al Uniunii Europene.

De la 1 iulie 2013, când Croația s-a alăturat UE, Uniunea Europeană numără 28 de state membre care sunt: Germania, Estonia, Irlanda, Grecia, Spania, Franța, Croația, Italia, Cipru, Letonia, Lituania, Luxemburg, Ungaria, Malta, Slovacia, Finlanda, Suedia și Regatul Unit al Marii Britanii.

Un tabel de concordanță se referă la un tabel care enumeră fiecare articol dintr-un anumit regulament UE sau o directivă UE în prima coloană, legislația națională corespunzătoare în a doua coloană cu orice comentarii cu privire la legile naționale contradictorii în coloana a treia. Tabelele de concordanță indică nivelul și modalitatea de transpunere a surselor legii/actului juridic al UE în legislația internă prin precizarea clară a prevederilor sursei legii/actului UE transpusă printr-o dispoziție specială de reglementare internă.

Barierele tehnice în calea comerțului (TBT) se referă la reglementările tehnice obligatorii și la standardele voluntare care definesc caracteristicile specifice pe care trebuie să le aibă un produs, cum ar fi dimensiunea, forma, designul, etichetarea, marcarea, ambalarea, funcționalitatea sau performanța. Procedurile specifice utilizate pentru a verifica dacă un produs respectă aceste cerințe sunt de asemenea incluse în definiția TBT. Aceste "proceduri de evaluare a conformității" pot include activități de testare, inspecție și certificare a produselor.

Autoritățile guvernamentale introduc TBT pentru a atinge un obiectiv legitim de politică publică (protecția sănătății și securității umane, viața animalelor și a plantelor, sănătatea și mediul sau protecția consumatorilor față de practicile înșelătoare). Cu toate acestea, TBT au adesea un impact asupra comerțului și asupra competitivității exportatorilor, în special a întreprinderilor mici și mijlocii (IMM), în cazul în care fiecare piață de export are cerințe diferite pentru același produs.

Astfel, acordurile TBT încearcă să standardizeze cerințele pentru un anumit produs cu standardele UE sau internaționale, să se asigure că o măsură TBT se aplică în mod egal mărfurilor importate și naționale și că o măsură TBT nu ar trebui să fie mai restrictivă decât este necesară pentru atingerea obiectivului legitim.

DCFTA acoperă TBT-ul în titlul V, capitolul 3 al Acordului de Asociere UE-Moldova (articolele 170-175). Prezentul capitol se aplică pregătirii, adoptării și aplicării standardelor, reglementărilor tehnice și procedurilor de evaluare a conformității (așa cum sunt definite în Acordul OMC privind barierele tehnice în calea comerțului) care pot afecta comerțul cu bunuri între UE și Republica Moldova.

Transpoziție / Apropierea la acquis-ul UE reprezintă transpunerea și punerea în aplicare în legislația națională, de către statele membre ale UE sau statele asociate, a cadrului legislației UE (acquis-ul UE). Rezultatul este armonizarea legislației naționale sau alinierea acesteia la acquis-ul comunitar. DCFTA include câteva anexe care enumeră regulamentele UE și directivele UE pe care Moldova ar trebui să le apropie de legislația lor națională.

Tratamentul național înseamnă că bunurile importate și produsele la nivel local ar trebui tratate în mod egal - cel puțin după intrarea pe piață a bunurilor străine. Același lucru ar trebui să se aplice serviciilor străine și interne, precum și mărcilor străine și locale, drepturilor de autor și brevetelor.

Crearea Comunității Europene a Cărbunelui și Oțelului (CECO) a fost punctul de plecare a peste 50 de ani de elaborare a tratatelor europene. Între 1951 (Tratatul CECO) și 2001 (Tratatul de la Nisa), nu mai puțin de 16 tratate au fost semnate. Această serie de tratate a făcut mult mai mult decât să modifice pur și simplu textul original; Au luat naștere noi tratate și au extins treptat familia.

Principalele tratate sunt următoarele:

Toate aceste tratate au fost modificate în mai multe rânduri, în special în momentul aderării la UE a noilor țări în 1973 (Danemarca, Irlanda și Regatul Unit), în 1981 (Grecia), 1986 (Spania și Portugalia), în 1995 (Austria, Finlanda și Suedia), în 2004 (Republica Cehă, Estonia, Cipru, Letonia, Lituania, Ungaria, Malta, Polonia, Slovenia și Slovacia), în 2007 (Bulgaria și România) și în 2013 (Croația).

În urma dificultăților întâmpinate de unele țări ale UE în ceea ce privește ratificarea Tratatului Constituțional European semnat în 2004, liderii europeni au convenit în 2007 să convoace o conferință interguvernamentală care să finalizeze și să nu adopte o constituție, ci un "tratat de reformă" pentru UE. Tratatul de la Lisabona, semnat la 17 decembrie 2007, a intrat în vigoare la 1 decembrie 2009. Acesta cuprinde Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE) și Tratatul privind funcționarea UE (TFUE). Dispozițiile sale sunt încorporate în tratatele existente.

Tratatul de instituire a Comunității Europene a Cărbunelui și Oțelului (CECO), semnat la Paris în 1951. Acest tratat a expirat la data de 23 iulie 2002.

Tratatul de instituire a Comunității Economice Europene (CEE), semnat la Roma în 1957.

Tratatul de instituire a Comunității Europene a Energiei Atomice (Euratom), semnat la Roma în 1957.

Actul Unic European (SEA), semnat la Luxemburg în 1986.

Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE), semnat la Maastricht în 1992.

Tratatul de la Amsterdam, semnat în 1997.

Tratatul de la Nisa, semnat în 2001.

Uniunea vamală (articolele 28-29 din Tratatul privind funcționarea europeană - TFUE) reprezintă o bază esențială a UE și a pieței sale unice alcătuită din 28 de țări. Pentru ca piața unică să funcționeze în mod corespunzător, statele membre ale UE au convenit să urmeze norme standardizate care sunt aplicate în mod uniform de toate cele 28 de administrații vamale ale UE.

Nu există taxe vamale la frontierele interne ale Uniunii Vamale Europene. Toate bunurile circulă liber în zona Uniunii Vamale, indiferent dacă sunt fabricate în UE sau importate din exterior.

Zonele de Liber Schimb Aprofundate și Cuprinzătoare (DCFTA) reprezintă o nouă generație de acorduri de liber schimb care oferă cea mai bună liberalizare posibilă nu numai comerțului cu bunuri, ci și comerțului cu servicii și investițiilor. DCFTA include, de asemenea, o convergență vastă de reglementare în domenii precum standardele tehnice, măsurile sanitare și fitosanitare, protecția proprietății intelectuale, achizițiile publice, chestiunile legate de energie, concurența și vama. Aceste Acorduri de Liber Schimb prevăd o armonizare aprofundată a reglementărilor cu acquis-ul UE în domeniul comerțului.

Punerea în aplicare a DCFTA oferă vecinilor UE posibilitatea de a se integra pe piața internă a UE fără a deveni stat membru al UE. Aceste acorduri sunt foarte extinse în ceea ce privește asumarea angajamentelor de către vecinii UE de a se apropia de o parte semnificativă a acquis-ului UE, și anume de a se apropia de aproape întregul corp legislativ al UE. Cu alte cuvinte, DCFTA depășește aspectele strict legate de comerț și implică schimbări interne de o mai mare amploare.

DCFTA este modelat după acordurile UE cu așa-numitele state de preaderare, și anume: Țările care se pregătesc să devină membre ale UE, dar nu includ o perspectivă de aderare la UE. UE a semnat recent DCFTA cu Moldova, Ucraina și Georgia. DCFTA este o parte a Acordului de Asociere UE cu fiecare dintre aceste trei țări.

DCFTA face parte din titlul V din Acordul de Asociere UE-Republica Moldova, semnat la 27 iunie 2014. A fost aplicat provizoriu de la 1 septembrie 2014 și a intrat complet în vigoare la 1 iulie 2016.