Comitetul de Asociere RM-UE s-a reunit la Chișinău

Comitetul de Asociere RM-UE s-a reunit la Chișinău
Sursa foto: DCFTA.MD

A doua reuniune a Comitetului de Asociere RM-UE în configurația Comerț a avut loc, ieri, la Chișinău. Scopul evenimentului a fost evaluarea procesului de implementare a Acordului de Asociere/DCFTA pe parcursul unui an.

În cadrul reuniunii au participat reprezentanți ai instituțiilor publice naționale și membri ai delegației Comisiei Europene. Evenimentul a fost prezidat de viceministrul Economiei, Octavian CALMÎC, din partea Republicii Moldova și de Luc DEVIGNE, Șef de Unitate în cadrul Direcției Generale pentru Comerț a Comisiei Europene.

Partea UE a salutat progresele înregistrate în domeniile prioritare, ce derivă din angajamentele asumate în cadrul DCFTA. Printre acestea sunt progresele atestate la capitolul bariere tehnice în calea comerțului, elaborarea și aprobarea de Guvern a proiectului legii pe supravegherea pieței, siguranța generală a produselor, drepturile consumatorilor și a unui șir proiecte de acte normative în domeniulsupravegherii pieței și infrastructurii calității. De asemenea, adoptarea standardelor derulează conform Programului de Standardizare națională pentru anul 2015.

Totodată, a fost trecută în revistă evoluția comerțului exterior pentru anul 2014-2015. Astfel, în ianuarie-august 2015 exporturile de mărfuri destinate ţărilor Uniunii Europene au constituit 61,9 % atestîndu-se o majorare în comparație cu anii precedenți cînd s-au înregistrat 52%, la importuri se atestă o descreștere ușoară și constituie 49,1%. În termeni cantitativi se înregistrează majorări de exporturi ale produselor agricole de peste 30 %. Totodată, autoritățile RM s-au angajat să continue reformele în domeniul sanitar și fitosanitar întru realizarea recomandărilor Comisiei Europene, pentru a obține dreptul de a exporta produse de origine animalieră, care vor influența asupra majorării exportului în UE cu 16%.

În final, viceministrul Economiei, Octavian CALMÎC a mulțumit părții europene pentru participare și sprijinul financiar acordat în implementarea DCFTA.

Sursa: www.mec.gov.md