La 17 octombrie la Bruxelles s-a desfășurat cea de a 2-a reuniune a Comitetului de Asociere Republica Moldova – Uniunea Europeană. Delegaţia RM a fost condusă de Viceministrul afacerilor externe Daniela Morari, iar cea a UE de Luc Devigne, Director pentru Parteneriatul Estic, Rusia, Asia Centrală şi OSCE în cadrul Servicului European pentru Acţiune Externă.
Discuţiile au vizat examinarea progreselor în implementarea Acordului de Asociere pe mai multe sectoare, inclusiv dialog politic şi reforme; libertate, securitate şi justiţie; cooperare economică şi sectorială, dar şi reglementarea conflictului transnistrean.
În cadrul secţiunii dedicate dialogului politic şi reformelor un subiect discutat aparte a vizat organizarea alegerilor prezidenţiale, în special modul în care sunt respectate recomandările organizaţiilor internaţionale de referinţă.
De asemenea, au fost examinate măsurile întreprinse în vederea respectării angajamentelor aferente funcţionării unui stat de drept, inclusiv reforma Curţii Constituţionale, combaterii corupţiei, reformei administraţiei publice şi cooperarea cu societatea civilă.
Partea UE a reiterat disponibilitatea de a sprijini Republica Moldova în implementarea acestor reforme, menţionănd cu titlu aparte programul de asistenţă destinat reformei administraţiei publice. La acest capitol autorităţile moldoveneşti au fost încurajate să asigure o continuitate procesului prin includerea în procesul de reformare şi autorităţile locale, asigurînd promovarea principiului de descentralizare.
În examinarea capitolelor privind reforma justiţiei şi combaterea corupţiei au fost prezentate detalii privind noile pachete de legi adoptate în cadrul Foii de Parcurs de reforme prioritare de legislativul de la Chişinău, dar şi informaţii privind aplicarea acestora. Domeniul economic a fost marcat de dialogul Republicii Moldova cu FMI, inclusiv nivelul de implementare a recomandărilor relevante sectorului bancar. În cooperarea sectorială spectrul discuţiilor a fost extrem de vast, acoperind domeniul transporturilor, energeticii, mediului, agriculturii şi dezvoltării rurale, culturii, ştiinţei, cercetării, sănătăţii, statisticii, cooperării regionale, ş.a.
În același timp, membrii Grupurilor de consultări interne dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană dedicate comerțului și dezvoltării durabile s-au întrunit la data de 19 octombrie 2016, în conformitate cu prevederile Capitolului 13 privind Comerțul și dezvoltare durabilă a Acordului de Asociere dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană.
Participanții la reuniune au discutat despre nivelul de realizare a recomandărilor menționate în Declarația primului Forum de dialog comun din 7 iulie, 2015. În linii generale, deși au fost remarcate anumite progrese, marea majoritate a constrângerilor și, respectiv, recomandările ce țin de extinderea comerțului și asigurarea dezvoltării durabile au rămas actuale.
Declaraţia celei de-a doua şedinţă a Grupurilor de consultări interne dintre Republica Moldova şi Uniunea Europeană dedicate comerţului şi dezvoltării durabile poate fi găsită mai jos:
sursa: www.mfa.gov.md