INFO Business 2: Întreabă Expertul la Ungheni

Sursa foto: DCFTA.MD

Info Business 2 a ajuns și la Ungheni. Antreprenorii locali au avut posibilitatea să discute cu reprezentanții instituțiilor de stat responsabile, dar și cu experții în dezvoltarea afacerii și export despre standardele sanitare și fitosanitare pentru produsele moldovenești, oportunitățile de care beneficiază producătorii locali în cadrul Acordului de Asociere/Zona de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător (AA/DCFTA), precum și despre strategiile privind accesul pe piața UE a produselor moldovenești. De asemenea, experții au informat agenții economici din Ungheni care sunt procedurile vamale și regulile de origine, cotele tarifare și procedura de verificare a exportului (documentele necesare, completarea declarației vamale, formalitățile de trecere a frontierei, proceduri vamale simplificate etc.).

Sesiunea de informare a fost organizată în cadrul proiectului „Vizibilitate și comunicare pentru acțiunile referitoare la implementarea Acordului de Asociere/Zona de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător (AA/DCFTA) în cadrul programelor de asistență finanțate de UE” în Republica Moldova, finanțat de Uniunea Europeană.