Gheorghe Cerven, KaraGani Winery: „Când ai o idee și o soluție pentru ea, totul devine ușor.”

DCFTA a fost semnat acum 4 ani, în anul 2014, iar rezultatele nu s-au lăsat așteptate.  Punerea în practică a prevederilor Acordului a avut un impact considerabil asupra întregii societăți și asta datorită dispozițiilor cu privire la restructurarea economiei, modernizarea infrastructurii și serviciilor din țară. 

Semnarea Acordului a dus la creșterea competitivității serviciilor și produselor moldovenești, cât pe piața externă, atât și pe cea internă, un factor din care vor avea de câștigat toți - și producătorii, dar și consumatorii din Republica Moldova.

Despre cum DCFTA le-a ajutat să-și crească visul și să-l transpună în realitate, ne vor povesti soții Gheorghe și Larisa Cerven, propietarii vinăriei KaraGani Winery din Vulcănești, cunoscută și ca prima vinăria din Găgăuzia.

Istoria de succes a familiei Cerven a început cu  plantarea primei podgorii. Locul a fost ales în stepa Bugeacului de sud, în preajma lacului Cahul, pe un teren de 0,5 ha. Acum podgoriile se extind în zona cu Indicație Protejată Valul lui Traian (Zidul de Jos, construit de romani în secolul al III), situate în apropierea oraşului Vulcăneşti, până la monumentul Bătăliei de la Cahul.

„Totul a început spontan. Am pornit de la ceva foarte mic. Apoi, cu timpul, afacerea a crescut și am ajuns la 10 hectare de viță de vie”, povestește Gheorghe Cerven.

Acum KaraGani e înregistrată în Registrul Vitivinicol al Republicii Moldova și este membră actiă a Asociației Micilor Producători de Vin din Republica Moldova.

„Deși am început să ne ocupăm serios de vinificație acum 10 ani, prima sticlă am deschis-o abia anul trecut, în 2017.”, spune Gheorghe Cerven.

Soții Cerven și-au dorit să poată oferi oaspeților nu doar vinuri, ci și o atmosferă plăcută în care să le deguste.  Astfel, au deschis o sală de degustație cu o capacitate de 30 de persoane și un muzeu de familie. De asemenea, toți oaspeții familiei Cerven pot comanda mâncare din tezaurul gastronomic local.

„Toți cei care ne vizitează vinăria, văd că totul e făcut cu dragoste.”, mărturisește Gheorghe Cerven.

Pentru a produce anual 30 de tone de vin de cea mai înaltă calitate, a fost nevoie de utilaj performant. De-a lungul anilor, soții Cerven au reușit să-și echipeze vinăria cu utilaj german modern – linie de prelucrare a strugurilor „Scharfenberger”, unitate de refrigerare, recipiente din oțel inoxidabil. Recent, încurajați de faptul că Uniunea Europeană stimulează investițiile în energia regenerabilă, vinificatorii au făcut încă un pas spre viitor, instalând panouri solare.

„Din banii europeni, am avut posibilitatea să procurăm panele solare pentru o sumă de 20 de mii de euro. Aceasta ne-a permis să micșorăm costul de producție și să alimentăm fără întreruperi podgoria noastră turistică”, povestește Larisa Cerven.

Deși este, în primul rând, o afacere de familie, Vinăria KaraGani oferă și locuri de muncă locuitorilor regiunii, astfel încât aceștia să poată lucra acasă.

„În urma investițiilor și granturilor europene, adăugând și banii noștri, am creat încă 5 locuri de muncă. Aceștia sunt, în mare parte, locuitorii orașului Vulcănești. În complexul turistic am creat cam tot atâtea locuri de muncă, încât lumea să nu plece, ci să rămână pe loc.”, explică Gheorghe Cerven.

Soții Cerven sunt siguri că produsele moldovenești pot cuceri lumea, altfel Gheorghe Cerven nu ar fi semnat cu mâna fiecare sticlă de vin produsă de vinăria sa. Această dedicație și dragoste față de ceea ce face, începe să fie răsplătită pe măsură. În 2017, de exemplu, KaraGani a obținut medalia de argint în cadrul Black Sea Region Wine&Spirits Contest cu vinul Cabernet Merlot.

„Să te decizi pentru așa o afacere e cel mai greu. Însă, când ai o idee și o soluție pentru ea, totul devine ușor.”, conchide Gheorghe Cerven.