Ana Statova - am șansa să întâlnesc în drumul meu oameni care doresc ca și mine să păstreze tradițiile

Ana Statova - am șansa să întâlnesc în drumul meu oameni care doresc ca și mine să păstreze tradițiile
Sursa foto: DCFTA.MD

Dacă ești  pasionată de istorie, dacă mereu ți-ai dorit  să păstrezi și să valorifici tradițiile, nimeni și nimic nu îți încurcă să fii prima și unica femeie, deocamdată, care promovează cu toată priceperea regiunea  de Sud a Republicii Moldova, în special   Congazul, supranumit și cel mai mare sat din Europa.

Și reușește.

E despre Ana Statova - o femeie frumoasă și ambițioasă, căreia nu i-a fost deloc ușor, își promisese  că  va duce visul soțului ei mai departe.  Își crește și educă fetele, dar  începe și o activitate  de antreprenoriat. Apelează la credite, bazându-se pe raționament practic, deschide o sală de festivități și amenajează 2 căsuțe de vacanță.  

Valorizează și obiectele moștenite de la bunica sa, ca apoi să facă loc altora, cu elemente arhitecturale, care repetă în detalii și amintesc de viața oamenilor de acum 100 de ani. Astăzi încăperea s-a transformat într-un muzeu cu obiecte din trecutul satului, un loc vizitat și apreciat.

Cu timpul, întreprinzătoare din fire, și-a transformat  munca  într-o afacere profitabilă din etno-turism.

Acum administrează pensiunea cu fiicele, care au studii economice și în domeniul turismului. Împreună se străduiesc ca toate lucrurile să funcționeze corect, toate spre beneficiul vizitatorilor.

Complexul turistic tradițional GAGAUZ SOFRASI, este construit din materiale ecologice, cu acoperiș din stuf și pereți din lut și paie - călduroase iarna și răcoroase vara.  Sobele cu lejancă, ferestrele mici din lemn, păretarele - toate reproduc atmosfera caselor țărănești de altădată. Obiectele de decor - draperiile și covoarele din lână naturală sunt țesute manual.

Pensiunea oferă locuri de muncă pentru 14 persoane din localitate. Dar colaborează și cu producătorii bio de legume, lactate, carne - de aceea aici se prepară cele mai gustoase mâncăruri după rețete adunate în ani.

Specialități culinare, precum - shorpa - o supa de carne de oaie, abundent condimentată, plăcințelele speciale și bulgurul - un pilaf din carne de miel, cu roșii, morcov, ceapă și piper roșu - fac deliciul turiștilor.

Nu mai e mult și va apărea aici și o cramă  pentru degustări de vinuri locale, care se potrivesc perfect cu toate felurile de mâncare găgăuzești.

Le vizitează pensiunea persoane curioase și dornice de autentic din SUA, Marea Britanie, Danemarca - majoritatea preferă locurile din căsuțele în stil rustic, mai puțin aleg camerele moderne. Toți, însă, preferă bucatele gătite din produse naturale, în manieră tradițională.

Ana Statova a profitat de   susținerea europeană prin programul  PARE 1+1 și  proiectul Business Academy for Women (BAW), dar este și unul dintre  cei 30 de antreprenori  din UTA Găgăuzia  și raionul Taraclia care au obținut  suport  financiar și mentorat din partea Uniunii Europene pentru crearea sau dezvoltarea afacerilor în cadrul programului Susținerea agriculturii și dezvoltării  rurale.

Dacă nu ar fi fost aceste  proiecte  europene, la momentul oportun, probabil Ana Statova ar fi completat șirul celor plecați din Republica Moldova.

Cu ajutorul oferit, s-a reușit finalizarea lucrărilor în întregul complex CURTEA ETNICĂ NAȚIONALĂ GĂGĂUZĂ (GAGAUZ SOFRASI), care mai include un restaurant, o terasă în stil național și un mic hotel. Toate, acum, fac parte din circuitul cultural și turistic din țară, apreciat de cei care ajung în Congaz.

Acordul de Liber Schimb cu Uniunea Europeană contribuie la dezvoltarea afacerilor antreprenorilor locali prin îmbunătățirea calității produselor și creșterea volumelor de producție. www.eu4business.md/dcfta

Luminița Popa

Acest material a fost pregătit în cadrul Proiectului UE „Vizibilitate și co-municare pentru acțiunile referitoare la implementarea Acordului de Aso-ciere / Zonei de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător (AA/DCFTA) în cadrul programelor de asistență finanțate de UE”. Conținutul acestui ma-terial este responsabilitatea exclusivă a autorilor și nu poate fi atribuit Uniunii Europene.